Mitul zȃnelor de la dușuri

Am avut o tresǎrire de ȋncȃntare cȃnd am vǎzut cǎ dușurile din mǎrețul Grozǎvești D beneficiazǎ de gǎuri de aerisire.  Ce bine, mi-am zis, n-o sǎ mǎ ofilesc de la aburi. Da’ dupǎ ce mi-au mai pȃlpȃit puțin beculețele, mi-am dat seama cǎ oamenii bine intenționați care au fǎcut gǎurile alea acolo nu le-au fǎcut ca sǎ nu mǎ sufoc eu, ci ca sǎ vadǎ pǎsǎrele ciripind voioase, cum au vǎzut ei ȋn filmele pe care le stocheazǎ ȋn cantitǎți industriale ȋn laptop. Laptop care, fie vorba ȋntre noi, ar trebui ars la moartea lor, ca sǎ ȋndepǎrteze spiritele femeilor exploatate de industria de ,,specialitate”, dar și pentru cǎ altfel n-ai putea sǎ scoți niciodatǎ materia cleioasǎ dintre taste.

Bǎieți, dragii mei, creaturi fǎurite din spuma…mǎrii, voi, sirene cu 3 picioare! Sǎ lǎmurim problema asta, cǎ ați ajuns pȃnǎ la dooj’ de ani și tot mai credeți  cǎ fetele lasǎ panseluțe și sclipici ȋn vasul de WC.

Fetele nu se spalǎ cum credeți voi cǎ se spalǎ. Dragile de ele chiar trǎiesc ȋn exact aceeași lume ca voi, unde praful ți se lipește de piele, unde fumul ȋți ȋmpute pǎrul, ba chiar transpirǎ. Ȋmi pare rǎu, n-am vrut sǎ fiu așa durǎ. V-am luat prea tare? Știu cǎ ultima nu vi se pare deloc plauzibilǎ, dar, ȋn calitate de om care a fost cȃndva un copil supraponderal și care acum e fatǎ (nu cǎ la ȋnceput eram altceva, dar e mai greu sǎ deduci genul cuiva, cȃnd ȋți stau 3 straturi de grǎsime ȋn cale), va trebui sǎ vǎ cer sǎ mǎ credeți pe cuvȃnt.

Din ce-am mai aflat și eu din stȃnga, dreapta, mulți dintre voi, bǎrbații-sirenǎ, ȋși imagineazǎ cǎ la dușurile alea de cȃte 40 de minute, fetele nu fac decȃt sǎ ȋși facǎ turbane din spumǎ ȋn pǎr, zȃmbitoare ca niște flori, și sǎ se spele/mȃngȃie ȋndelung pe sȃni, ȋn timp ce gem a plǎcere. Cruda realitate e alta. N-o sǎ vǎ dau detalii tehnice inutile, doar o sǎ menționez cǎ probabil fetele sar peste pasul ȋn care se ȋntrec cu colega din cabina de lȃngǎ sǎ vadǎ cine dǎ cea mai zgomotoasǎ bǎșinǎ, ca dupǎ aia sǎ se hǎhǎie ȋn propria putoare. Deși bǎnuiesc cǎ-i mai bine ȋn putoarea ta decȃt ȋn a altuia. Și poate eu trǎiesc ȋntr-o minciunǎ. Sǎ mǎ contrazicǎ cineva, dacǎ-i cazul.

Tot ce o sǎ vedeți prin gǎurelele alea plasate strategic la nivelul ochiului de jos o sǎ vǎ facǎ sǎ vǎ doriți sǎ nu fi ieșit vreodatǎ din coconul de cremǎ de mȃini și filme porno din siguranța camerei voastre. Nu se ȋntȃmplǎ nimic plǎcut acolo. Ȋn orice caz, nimic din ce n-ați vedea ȋntr-o carte de anatomie sau ȋntr-un filmuleț educativ de pe net. Și știm deja cǎ filmulețele educative nu sunt sexy.

Singura situație ȋn care fetele chiar fac duș cum credeți voi e cȃnd le sunt iubiții prin preajmǎ și sperǎ sǎ-i ademeneascǎ ȋnǎuntru sau distinșii domni le ȋnsoțesc deja ȋn cabina de duș. Nu știu cȃte cupluri se ȋncumetǎ la ȋndeletniciri de-astea ȋn cǎmin, dar permiteți-mi sǎ-mi scot pǎlǎria ȋn fața ǎlora care o fac. Revenind la situația aia rarǎ, fiți siguri cǎ dușul ȋn care ele vǎ lasǎ sǎ le dați cu tone de gel de duș pe piept și spate a fost mai mult ca sigur precedat de un duș adevǎrat, ȋn care fetele chiar s-au spǎlat bine și acuma-s proaspete ca scoase din cutie.

Pentru alte visuri pe care vreți sǎ vi le spulber, vǎ stau la dispoziție.

Mitul zȃnelor de la dușuri

De ce lumea ar fi un loc mai bun, dacă toți am face pipi stând jos, în băile de cămin

Înainte de toate, rog să nu ne jenăm de subiectul discuției. Se putea mai rău și, dacă tot ne-am apucat de mythbusting, zic că e cazul să-l spargem și pe ăsta. Și fetele fac pipi. Dar pentru că sunt o floricică și roșesc la cuvinte vulgare, voi alinta actul acesta de a elimina apa din corp în toate chipurile, de o să vi se acrească de atâta dulce până la sfârșit și o să vă vină să mâncați o lămâie.

Dragilor, din momentul în care suntem expulzați din confortul uterelor mamelor noastre în lumea asta crudă, ne lovim de tot felul de nedreptăți, asta știm. Dar nu există nenorocire mai mare cu care m-am confruntat decât faptul că în momentele în care voiam cu înverșunare să fac pipi, în timp ce mă aflam în cămin, găseam pe fiecare vas de WC stropi de șușu care nu ar fi trebuit să fie acolo. Nu că există stropi de șușu care *ar trebui* să existe pe vreun vas de WC. Niciun strop de pipi, vreodată, n-ar trebui să se afle pe marginea vasului de toaletă, unde în mod normal se stă cu poponețul. NU!

Așa încât fac un apel către oricine citește rândurile astea și stă sau va sta vreodată (mă știți doar, mereu m-a preocupat educarea generațiilor mai tinere) într-un cămin studențesc sau într-o locuință de orice fel cu alți oameni: FACEȚI PIPI STÂND JOS, INDIFERENT DACĂ SUNTEȚI FETIȚE SAU BĂIEȚEI! Patria vă va fi recunoscătoare.

Fetițelor, vouă oricum așa vă vine mai ușor. Așa e firea lucrurilor. Dar dacă, din ceva motive, vi se pare mai natural să vă cocoțați piciorușele gingașe pe vasul toaletei și să vă pișați din avion, vă rog…nu mai! Gata! Pentru că stropiți, pisi. Și dacă se nimerește să merg eu – sau altă fată care face pipi cum ar trebui – după voi, o să găsim un strat scârbos și sinistru de urină și e ciudat să ștergi după altul, ceea ce mă aduce la următoarea idee: DACĂ, totuși, vă scapă niște stropi, pentru că, na, oameni suntem cu toții și greșim, ștergeți, în mama mă-sii de treabă. E al vostru și e ok să curățenie după voi (dacă Milka poate, pot și io). Patria vă va fi recunoscătoare.

Băieței, la voi e mai greu la capitolul ăsta, pentru că înțeleg că unii dintre voi se simt efeminați, dacă fac pipilică stând jos. Dar ia uite veste: NU VĂ VEDE NIMENI ACOLO! Faceți-vă de cap. Stați în cap, dacă asta vă ajută să nimeriți ditamai gaura. Pe bune, la raportul dintre vasul WC-ului și…alte proporții, ai zice că vă e mai ușor să nu dați pe lângă. Dar nu vă e. Deci faceți un efort, luați taurul de corn coarne, înfruntați-vă masculinitatea șubredă și faceți pipi stând jos. Patria vă va fi recunoscătoare.

În încheiere, vin cu niște idei de lozinci, că astea-s ușor de reținut și cică dacă-ți repeți suficient de des niște chestii, ajungi să ți le însușești și n-ar strica să ne însușim și ceva bun din când în când, nu numai glume ieftine de pe interneți, din care eu mi-am însușit suficiente. Revenind.

Nu mai fi așa scârbos,

Te rog, fă pipi stând jos.


Pun pariu că Făt-Frumos

Făcea pipi doar stând jos.


Prințeso, e odios

Să nu faci pipi stând jos.


Uite, te și rog frumos,

Fă și tu pipi stând jos.

Și lumea a devenit un loc mai bun, după ce Crenguța le-a deschis tuturor ochii, iar oamenii au încetat să mai stropească vasul de toaletă din căminele studențești *fade out*

De ce lumea ar fi un loc mai bun, dacă toți am face pipi stând jos, în băile de cămin