Și evită stresul

Se făcea că era anul 2010 și eu arătam ca și cum primul lucru pe care-l vedeam în fiecare zi era o mașină călcând un cățeluș. Nu trăiam într-o distopie, dar aveam niște exoftalmie cauzată de hipertiroidism, care-mi cam bulbuca ochii. Așa că la vârsta fragedă de 17 ani am auzit pentru prima oară din gura unui medic: „…și evită stresul”.

CA ȘI CUM!

Acum să analizăm un pic ce înseamnă stresul pentru cineva de 17 ani. Teze, bac, ce faci sâmbătă seara și cam atât. La mine a treia se exclude pentru că nu făceam nimic by default, deci mai rămân 2 surse de stres. Mare brânză. Ei bine, da, raportat la viața de atunci era mare brânză. La fel cum acum e mare brânză orice dâmb minuscul de care mă lovesc pentru prima oară.

Cei mai helpful sunt oamenii care vin și-mi spun „Dacă aveam și eu pe cineva care să-mi spună să nu mă mai stresez aiurea când eram de vârsta ta…”

Ei, nu zău. Ce se întâmpla dacă aveai? Pentru că mie-mi zic destul de mulți oameni să nu mă mai stresez și cumva tot nu pare să îmi reducă miraculos stresul. Plus că „evită stresul” e o recomandare destul de vagă. Zi-mi „evită să te uiți direct la Soare”, asta pot să fac. Soarele e și el o constantă în viața mea, dar contactul vizual direct e un lucru pe care pot să-l evit. Sau „evită să treci pe lângă oameni care arată ca și cum ar putea să te înjunghie pentru că vocile le zic că ești antichristul”. E plin de ei și totuși iată-mă evitând cu succes de atâția ani să fiu înjunghiată.

Dar când îmi spui să evit stresul e ca și cum zici „Ia, jonglează cu popicele astea în flăcări. Dacă le scapi, probabil o să rămâi fără 60% din piele. Sau mai rău, fără sprâncene. No pressure”.

Așa încât soluții sau GTFO. Cât ceai de tei poți să bei până devii imun?

Și evită stresul