Cronica mutării mele

*Disclaimer: nu-i chiar o cronică, doar mi s-a părut că sună mișto.

Cu mare părere de rău, vara asta a trebuit să-mi iau la revedere, adio, ceaufraiere de la Grozăvești și să accept realitatea maturității. Mă rog, să accept e mult spus, că am îmbrățișat-o cu căldură, abia așteptam să ies din confortul decent al unui cămin pe care mi-l oferea statul. Sunt o nerecunoscătoare.

În fine. M-am mutat cu Dorina. Ne-am dus relația la următorul nivel și acum împărțim un apartment închiriat. Suntem foarte fericite.

După trei săptămâni în care n-am mai știut ce-i ăla un somn odihnitor – gahaha, glumesc, eu n-aș avea probleme cu somnul nici dac-aș purta burqa și aș trăi într-un cartier de fanatici anti-islamici din State – am reușit să găsim un apartament drăguțdrăguțdrăguț, cu o proprietară drăguțădrăguțădrăguță, serios, e cea mai drăguță femeie pe care am cunoscut-o. Și ne-am cărat toate lucrurile aici, i-am dat o grămadă de bani doamnei proprietare și am zis „asta-i acasă acum”.

Și atunci au început toate.

  1. Nu ne mergea apa caldă. Nu a mers o zi, nu a mers două, am învârtit de toate robinetele existente, le-am pus în toate pozițiile, ne-am pus noi în toate pozițiile, am stat în cap și le-am implorat să ne dea apă caldă, robinetele au rămas neimpresionate și au refuzat să ne lase să facem un duș ca oamenii. Până în ziua 3, când a venit Andreea, s-a uitat la ele, le-a-nvârtit o dată și ne-au dat nectarul cald al zeilor ew.
  2. Nu se-nchide ușa. Și avem o singură cheie (ajung și aici). Așa încât dimineața tre s-o trezesc și pe Dorina când plec eu, ca să încuie ușa după mine, să nu o calce hoții. Deși, realist vorbind, ce hoț jefuiește un apartament de la etajul 7? Ce face, cară ce-a furat cu liftul?…
  3. Avem un singur set de chei. Celălalt set de chei era la fiica proprietarei, care trebuia să ni-l aducă azi, dar printr-o glumă proastă a Universului, cheile alea au rămas la ea acasă. Ni le aduce mâine.
  4. Am făcut cartofi prăjiți și la jumatea procesului mi-am dat seama că n-am cu ce să-i scot. N-aveam paletă de-aia. I-am scos cu furculița. Fmmmmmmmmm
  5. Avem furnici. Nu știu cum, nu știu de unde, abia le-am văzut, dar cert e ca o grămadă de furnici mișunau pe un prosop de bucătărie care își vedea de treaba lui pe calorifer. Dar nu-i o problemă așa mare, pentru că FAMILIA DE PĂIANJENI DE DUPĂ CALORIFER A FOST BUCUROASĂ SĂ SE OCUPE DE PROBLEMA NOASTRĂ CU FURNICILE.

Și-i abia a cincea zi, sunt sigură că e timp să se întâmple mai mult de atât. Dorina nici nu știe de furnici încă 😦

Dar internetul are prioritate!

Advertisements
Cronica mutării mele