Cronica mutării mele

*Disclaimer: nu-i chiar o cronică, doar mi s-a părut că sună mișto.

Cu mare părere de rău, vara asta a trebuit să-mi iau la revedere, adio, ceaufraiere de la Grozăvești și să accept realitatea maturității. Mă rog, să accept e mult spus, că am îmbrățișat-o cu căldură, abia așteptam să ies din confortul decent al unui cămin pe care mi-l oferea statul. Sunt o nerecunoscătoare.

În fine. M-am mutat cu Dorina. Ne-am dus relația la următorul nivel și acum împărțim un apartment închiriat. Suntem foarte fericite.

După trei săptămâni în care n-am mai știut ce-i ăla un somn odihnitor – gahaha, glumesc, eu n-aș avea probleme cu somnul nici dac-aș purta burqa și aș trăi într-un cartier de fanatici anti-islamici din State – am reușit să găsim un apartament drăguțdrăguțdrăguț, cu o proprietară drăguțădrăguțădrăguță, serios, e cea mai drăguță femeie pe care am cunoscut-o. Și ne-am cărat toate lucrurile aici, i-am dat o grămadă de bani doamnei proprietare și am zis „asta-i acasă acum”.

Și atunci au început toate.

  1. Nu ne mergea apa caldă. Nu a mers o zi, nu a mers două, am învârtit de toate robinetele existente, le-am pus în toate pozițiile, ne-am pus noi în toate pozițiile, am stat în cap și le-am implorat să ne dea apă caldă, robinetele au rămas neimpresionate și au refuzat să ne lase să facem un duș ca oamenii. Până în ziua 3, când a venit Andreea, s-a uitat la ele, le-a-nvârtit o dată și ne-au dat nectarul cald al zeilor ew.
  2. Nu se-nchide ușa. Și avem o singură cheie (ajung și aici). Așa încât dimineața tre s-o trezesc și pe Dorina când plec eu, ca să încuie ușa după mine, să nu o calce hoții. Deși, realist vorbind, ce hoț jefuiește un apartament de la etajul 7? Ce face, cară ce-a furat cu liftul?…
  3. Avem un singur set de chei. Celălalt set de chei era la fiica proprietarei, care trebuia să ni-l aducă azi, dar printr-o glumă proastă a Universului, cheile alea au rămas la ea acasă. Ni le aduce mâine.
  4. Am făcut cartofi prăjiți și la jumatea procesului mi-am dat seama că n-am cu ce să-i scot. N-aveam paletă de-aia. I-am scos cu furculița. Fmmmmmmmmm
  5. Avem furnici. Nu știu cum, nu știu de unde, abia le-am văzut, dar cert e ca o grămadă de furnici mișunau pe un prosop de bucătărie care își vedea de treaba lui pe calorifer. Dar nu-i o problemă așa mare, pentru că FAMILIA DE PĂIANJENI DE DUPĂ CALORIFER A FOST BUCUROASĂ SĂ SE OCUPE DE PROBLEMA NOASTRĂ CU FURNICILE.

Și-i abia a cincea zi, sunt sigură că e timp să se întâmple mai mult de atât. Dorina nici nu știe de furnici încă 😦

Dar internetul are prioritate!

Advertisements
Cronica mutării mele

1001 de nopți într-un drum de 4 ore cu microbuzul

Weekendul ăsta am fost în vizită la ai mei.

Dintr-o aliniere extrem de nehaioasă a astrelor, la un moment nedeterminat din trecut mi-am pierdut legitimația de student, iar FJSC refuză să facă un pustiu de bine și să-mi dea alta, astfel încât orice drum cu trenul înseamnă pentru mine o cheltuială enormă și nemotivată. Din motivul ăsta, prefer să circul cu microbuzul pe ruta București-Tecuci și retur. Ruta asta îmi mănâncă 8 ore din viață (4 dus, 4 întors), timp în care m-am gândit eu că aș putea să fac alte lucruri, chiar și aflându-mă în microbuz.

În mod normal, după ce mă urc în microbuz și încerc să fac așa încât să-mi păstrez două locuri pentru mine și picioarele mele care urmează să amorțească atât de tare, încât singura soluție să pară a fi amputarea, ascult muzică fără s-o mai aud de la un puct încolo, și timp de vreo juma’ de oră mă păcălesc singură că de data asta o să citesc și de data asta *n-o să adorm*. După care adorm. Și mă trezesc, de câteva ori, panicată că poate am sforăit, încerc să văd dacă-mi aruncă cineva priviri amuzate de genul „ia uite ce sforăie zâna asta”, adorm iar, iar mă trezesc ș.a.m.d. până la destinație.

Dar gândiți-vă câte aș putea să fac în timpul ăsta. PATRU ORE, FRĂȚIOARE! Aș putea să citesc o carte medie ca număr de pagini, aș putea să ascult un album cu ~10 melodii de 8 ori, aș putea să încep să învăț o limbă străină sau să-mi exersez memoria, învățând toate numerele de telefon din agendă, aș putea să scriu între 6 și 8 articole pentru blog, aș putea să mă uit la (între 6 și 12) episoade din serialele cu care am rămas în urmă (cam toate, adică), aș putea să-mi curăț manual și cu precizie toate scamele de pe toate puloverele pe care le am și aș putea să mai găsesc încă vreo două pagini de completări la lista asta.

Dar toți în jurul meu fac același lucru – dorm. Așa încât nu pot decât să mă întreb: DE CE? De ce preferă toată lumea să doarmă chinuit, când ar putea să facă ceva cât de cât constructiv? Sau poate nu-i o alegere, poate pur și simplu scaunele sunt impregnate cu vreun praf magic (hehehehe aluzie la droguri) care te moleșesc suficient cât să nu poți să stai treaz, dar nu destul cât să dormi neîntrerupt timp de 4 ore, ca să nu fie toți vioi și veseli și vorbăreți pe drum și să-l obosească pe șofer. Poate-i o conspirație. Mereu e o conspirație.

Și încă o dilemă. Cum se calculează timpul, când te deplasezi cu microbuzul? Că zău dacă alea 4 ore durează numai 4 ore. Durează cel puțin vreo 4 zile. Se face noapte, zi, și iar noapte, și iar zi și apoi mai trece jumate de zi până ajung acasă. Deschid cartea, citesc 50 de pagini, mă uit la ceas, mai am de mers încă 3 ore și 50 de minute. Da’ io nu citesc 50 de pagini în 10 minute, CE SE ÎNTÂMPLĂ AICI, ÎN CE UNIVERS PARALEL AM TRECUT?! Am spart cumva bariera sunetului și ne mișcăm în sens invers direcției de rotație a Pământului? Măcar e corectă logica cu mișcarea Pământului?

În orice caz. Poate nu fac niciunul din lucrurile de pe lista aia de mai sus, dar cu siguranță 4 ore înseamnă timp berechet să-mi pun toate întrebările astea și să încerc să le găsesc soluția, fără să ajung, de fapt, la vreo concluzie.

1001 de nopți într-un drum de 4 ore cu microbuzul

Episod cu liste

Să lămurim un lucru. Crenguța e din Tecuci. Iată aici câteva lucruri de știut despre Tecuci:

  1. Tecuciul nu-i un oraș suficient de mare încât să ai nevoie de transport în comun.
  2. Doar un tecucean poate să întârzie când are de ajuns undeva în Tecuci, pentru că
  3. Orașul îl parcurgi lejer cap-coadă la picior cam în juma’ de oră.

Așa încât călătoriile cu transportul în comun mă fascinează atât din perspectiva provincialului care nu știe ce-i aia, cât și prin faptul că m-au ajutat să mă descopăr. Să descopăr partea aia din mine care nu știa cât era de obsedată să NU PUNĂ MÂNA PE NIMIC PENTRU CĂ CINE ȘTIE CE BOSCHETAR S-A ȚINUT DE BARA ASTA ȘI CÂTE FELURI DE HEPATITĂ SE POT LUA DE AICI?!?! (Deși de câțiva ani s-a introdus un sistem de un microbuz care parcurge orașul în cerc la nesfârșit și costă cam 3 lei sau așa ceva. Nu știu dacă și aici pensionarii au gratuitate)

Am dezvoltat și aprofundat numeroase tehnici de a mă sprijini de un obiect fix din autobuz sau metrou, chiar dacă uneori obiectul ăla fix se întâmplă să fie mai degrabă mobil și, de cele mai multe ori, să fie mai degrabă spatele vreunui călător nefericit care îmi amortizează căderea.

Există mai multe feluri de a te ține de bară, cum te sfătuiesc grijuliu afișele din RATB, fără să te ții propriu-zis.  Dintre cele mai importante, putem observa, după cum urmează:

  1. The power fist

Încleștezi pumnul și te sprijini cu el de bară ca și cum bara aia ți-a insultat mama și vrei să-i arăți arma cu care urmează să-i zbori dinții (?…)

  1. The poser (frecventă în metrou)

Îți încrucișezi brațele și te sprijini cu spatele de bara de lângă ușă. Pentru efect, când metroul e în stație, ridică un picior și sprijină-ți și talpa de bară. Apoi pregătește-te să fugi, pentru că toate fetele au să sară pe tine. Sexxxay!

  1. I don’t…I can’t…nu știu, moșule, că nu-s din cartierul ăsta

Chinuie-te, cât timp mijlocul de transport în comun e în mișcare, să găsești o modalitate prin care degetele tale să ia cât mai puțin contact cu bara. Calculează cu precizie procentul de piele pe care e ok să-l lipești de metalul îmbâcsit și alege zonele pe care vrei să le ferești, pentru că e cel mai probabil să ia contact cu alte părți ale corpului și, astfel, să îmbrăștie microbii. Privește speriat și stânjenit stânga-dreapta, ca să fii sigur că nu bate la ochi cât de awkward ești. Coboară la prima și ia-o pe jos.

Am nevoie de o încheiere pentru treaba asta. Idei?

  1. Oprește-te pur și simplu.
Episod cu liste