Trǎiesc pe Muntele Olimp

Am promis cǎ vǎ spun continuarea poveștii cu mașina de spǎlat (care a fost trist de realǎ, nu vǎ lǎsați ȋnșelați de faptul c-am numit-o „poveste”) și iatǎ-mǎ!

Ziceam cǎ inundația aia n-a fost singurul blestem pe care l-am ȋndurat cu stoicism, ca o credincioasǎ tru ce sunt. Ȋmi sunt marcate cu fierul ȋncins ȋn creier sǎptǎmȃnile de vis de la ȋnceputul anului universitar, cȃnd ȋncǎ mǎ obișnuiam cu ideea cǎ stau ȋn cǎmin, cǎ merg dupǎ alți 100 de inși la baie, cǎ pǎrul de la duș nu-i al meu și cǎ ȋn capǎtul holului nu mǎ așteaptǎ mama cu ciorbǎ caldǎ, ci cerberul cu douǎ capete mobile. Și aici voiam sǎ ajung! La cele douǎ capete mobile ale cerberului, care mi-au fǎcut existența un chin timp de mai multe sǎptǎmȃni, fǎrǎ ca eu sǎ iau contact direct cu ele decȃt o datǎ, la ultima noastrǎ confruntare.

Prima oarǎ, m-am izbit de capul central, fix, blond și cu ochelari, care m-a trezit ȋntr-o dimineațǎ scrȃșnind din dinți cǎ tot etajul ȋși lǎsase rufele la uscat lȃngǎ ușǎ și nu le dusese ȋn buzunar. Ȋn urma rǎgetelor de furie, precedate de bǎtǎi furtunoase ȋn ușǎ, am aflat cǎ spațiul unde lumea se strȃngea la fumat era pentru uscat rufe și se chema buzunar. Cre’ cǎ erau și moduri mai drǎguțe sa fiu ȋnștiințatǎ, da’ ok, viața la cǎmin.

A doua oarǎ a fost ca și cum omul invizibil mǎ plesnise violent peste fațǎ. Am ajuns ȋn camerǎ, dupǎ o absențǎ de vreo douǎ zile, ca sǎ-mi gǎsesc colega ușor amuzatǎ, ușor contrariatǎ de faptul cǎ și-a luat paparǎ de la femeia de serviciu, care a venit sǎ-i batǎ ȋn ușǎ și s-o certe cǎ e mizerie și umezealǎ sub rufele noastre (de fapt, ale mele, deci ea și-a luat-o din cauza mea; pare rǎu sincer, colega). Ea a ȋncercat sǎ-i explice cǎ rufele nu-s ale ei și, mai important, cǎ nu-s spǎlate la mȃnǎ, deci n-au cum sǎ picure și sǎ fleșcǎie holul. Dar capul de cerber s-a prefǎcut ȋn balaur și a ȋnceput sǎ scuipe flǎcǎri pe nǎri, deci n-a fost chip sǎ se ȋnțeleagǎ cu ea. A lǎsat-o așa, a promis cǎ data viitoare o sǎ strȃngem și a intrat ȋn camerǎ, ȋnchizȃnd ușa peste urechile curioase din celelalte camere.

A treia oarǎ anunța deja o furtunǎ cu spume, cȃnd am gǎsit un bilețel de-amor ȋn fața ușii. Pe lȃngǎ dezamǎgirea cǎ nu era vreo depeșǎ ȋn care un chipeș prinț pe cal alb ȋși anunța dragostea nemuritoare pentru mine și sosirea neȋntȃrziatǎ la balconul metaforic al camerei mele, spre a mǎ duce la castelul lui din Narnia, unde am fi trǎit fericiți pȃnǎ la adȃnci bǎtrȃneți, s-a mai adǎugat și faptul cǎ hȃrtia amenința cǎ cerberul o sǎ-mi arunce hainele pe geam, dacǎ se mai repeta povestea cu mizeria de sub uscǎtorul meu. Gȃndiți-vǎ numai cȃt de teribil de incomod ar fi fost sǎ cobor atȃtea etaje, ca sǎ-mi culeg chiloții din copac. Ȋn orice caz, n-am avut cu cine sǎ mǎ cert, cǎ doar nu era sǎ le caut pe bietele femei și sǎ mǎ iau de ele cȃnd nu se așteaptǎ. Ar fi ȋnsemnat sǎ inversez rolurile și-ar fi fost loviturǎ sub centurǎ.

Dar ultima, oh, ultima s-a ȋncheiat cu o victorie rǎsunǎtoare pentru mine – care, probabil, privitǎ din exterior nu era nici pe departe atȃt de glorioasǎ. Ȋn capul meu, le-am confruntat pe cele douǎ capete scuipǎtoare de foc și le-am arǎtat, cu argumente logice și solide, cǎ-s nevinovatǎ. Ȋn realitate, s-a petrecut altfel. Marți, 8 dimineața, sforǎiam cu spor la mine-n pat, cȃnd mǎ trezesc cǎ vine Apocalipsa. De fapt, venise doar doamna Margareta, sǎ facǎ vocalize la ușa mea, din vechiul și eternul motiv – hainele mele picurǎ și, ca și cum n-ar fi de ajuns, mai merg și ȋncǎlțate pe sub uscǎtor, așa ȋncȃt s-a fǎcut noroi. Irelevant faptul cǎ erau de douǎ zile acolo, pentru cǎ mi-a fost lene sǎ le strȃng și de atunci s-ar fi uscat 3 ape de sub ele. S-au strȃns amȃndouǎ capetele mobile lȃngǎ un set de rufe *care nici mǎcar nu-mi aparținea!!! Mulțumesc!* și boceau la ele de mama focului, cǎ v-aruncǎm pe geam, cǎ unde v-ați dus, tradiții de-astea cǎministe. Probabil erau prea ȋncȃntate de faptul cǎ m-au gǎsit ȋn sfȃrșit acasǎ și mǎ vǎd la fațǎ, pe mine, a opta minune a lumii, a mai nesimțitǎ dintre nesimțite, ca sǎ mai fie atente și la un miiiiic-mic-mic detaliu, anume cǎ uscǎtorul ǎla gǎzduia haine de bǎieți și cǎ nici mǎcar eu  nu-s așa boschetarǎ ȋncȃt sǎ mǎ ȋmbrac exclusiv ȋn haine bǎrbǎtești. De data asta, revelația salvatoare a venit de la capul central, fix al cerberului, care le-a evidențiat amǎnuntul ǎsta.

Atunci s-a produs un scurcircuit ȋn Univers. Cineva a luat o gaurǎ neagrǎ, a ȋnmulțit cu 3 urși polari și a ȋmpǎrțit la 0, pentru cǎ am putut sǎ vǎd ȋn ochii cerberului cǎ s-a produs un declic, s-a auzit un sunet ȋndepǎrtat de sticlǎ spartǎ și asta a fost tot. De aici ȋncolo, au fost ca niște panseluțe, de parcǎ nimic nu se ȋntȃmplase vreodatǎ ȋntre noi. Ca un tip care ȋți spune „Și eu te iubesc”, dar a doua zi e iar un mǎgar insensibil. Asta nu e deloc o frustrare personalǎ.

Ȋn fine, toatǎ treaba era cǎ eu ȋmi plasam uscǎtorul strategic de prost, pentru cǎ sub el se materializa ȋn mod magic o baltǎ și, ocazional, noroi. Nu știu nici pȃnǎ ȋn ziua de azi de unde venea apa aia. Cre’ cǎ de pe geam. Dar important e cǎ a apǎrut și la hainele altuia care a fǎcut greșeala de  a-și pune uscǎtorul acolo, deci problema-i gata.

Hashtag viața la cǎmin.

Advertisements
Trǎiesc pe Muntele Olimp

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s