Iarna pi ulițî

         Anul de grație 2013. De Crǎciun n-am vrut decȃt sǎ ningǎ. Am luat-o-n gurǎ. De Revelion n-am vrut decȃt zǎpadǎ. Mure și datorii. De ziua mea n-am vrut decȃt sǎ mǎ trezesc ȋnconjuratǎ de alb, chiar dacǎ asta ȋnsemna sǎ fi fost ȋn prealabil cǎratǎ și abandonatǎ, cu pat cu tot, ȋn pǎdure sau pe cȃmp – care era mai aproape. A plouat. Mǎ resemnasem.

Fast forward până ieri, cȃnd, la primul telefon dat, am auzit „Te-ai uitat pe geam?” și am știut cǎ rugile mele fuseserǎ ascultate. Zeii pǎgȃni au fǎcut tumbe, au dansat ȋn cerc, au fǎcut ce-au știut ei mai bine și mi-au dat zǎpadǎ. Iar acum, toți oamenii care știu cȃt de mult ȋmi doream zǎpadǎ ȋmi dau…felicitǎri de Crǎciun (adicǎ sunt și ei ironici, uite, ai zǎpadǎ, ca de Crǎciun, ha ha, pǎcat cǎ mai sunt două luni până atunci, vacǎ ce ești, ne-ai bǎgat ȋn cǎcat alb).

Dar, ȋn mod surprinzǎtor, nu despre mine voiam sǎ vorbesc acum. Ci despre noi. Nu urmeazǎ sǎ vǎ dau papucii și nici sǎ vǎ cer ȋn cǎsǎtorie. E vorba despre cum am ȋntȃmpinat noi toți particulele astea ciudate de alb care picǎ din cer. Despre cum, la un moment dat, au ȋncetat sǎ mai cadǎ și au ȋnceput sǎ urce. Despre cum vedeam cǎ tot ce ȋnvǎțasem ȋn puținii ani de fizicǎ pe care i-am fǎcut și-o lua ȋn figurǎ grav de tot. Ȋncetase sǎ mai ningǎ, dar la etajul 2 era ca și cum eram ȋn primul rȃnd, cȃnd holograma lui Tupac s-a materializat (cȃt de prost am ales cuvȃntul ǎsta) pe scenǎ, acum cȃțiva ani. Știam cǎ nu mai ninge, dar ȋncǎ ningea. Abia cȃnd am dat o fugǎ pȃnǎ la parter mi-am dat seama cǎ vȃntul sufla zǎpada de jos ȋn sus și cǎ viața mea era distrusǎ. Bine, am mințit puțin, pentru cǎ urmeazǎ sǎ precizez cǎ din cauza viscolului, eu nu mi-am mai primit pachetul, deci acum e cumva vorba despre mine.

Dar sunt sigurǎ cǎ nu am fost singura pusǎ ȋn situația asta și aș vrea sǎ ținem un moment de tǎcere pentru toți cei care au așteptat 601 ȋn stație timp de ani-luminǎ, pentru cei care aveau mȃncare pǎstratǎ pe pervazul exterior și vȃntul a dat-o literalmente la cȃinii de jos (de asemenea, pentru stomacul oricǎrui cȃine s-a ȋncumetat sǎ treacǎ de 3 straturi de pungi de plastic, ca sǎ ajungǎ la mȃncare – sau doar mama e așa precautǎ?), pentru ǎia care au rǎmas fǎrǎ chestii vitale (medicamente, apǎ ȋmbuteliatǎ, orice poate fi confundat cu mȃncarea, prezervative) și au fost nevoiți sǎ iasǎ din camerǎ, pentru ǎia care doar erau ȋn trecere pe hol și au dat cu dosul de pǎmȃnt din cauza zǎpezii topite de pe ghetele ǎlora care s-au ȋncumetat sǎ iasǎ și, nu ȋn ultimul rȃnd, pentru femeile de serviciu, care trebuie sǎ șteargǎ jegul rǎmas din contopirea asta abominabilǎ. Bine, ultima a fost o glumițǎ, sorrynotsorry.

Ȋn ȋncheiere, nu pot decȃt sǎ vǎ urez sǎ muriți ȋngropați de zǎpadǎ ȋn case și sǎ sper cǎ balta ȋn care am alunecat dimineațǎ lȃngǎ vasul de WC era zǎpadǎ topitǎ.

Advertisements
Iarna pi ulițî

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s