Aventuri în no man’s land

Ca un pui de om râzgâiat ce mă aflu, la începutul anului, când m-am mutat la cămin, ai mei mi-au adus mașină de spălat. „Păi ai bani de mașină de spălat, da’ stai la cămin?” Da, e mașina veche de acasă, pe care ai mei au păstrat-o, „că pleacă fata la facultate și…”. Dar în primul an, fata a stat în chirie, unde exista deja mașină de spălat, așa că n-a fost nevoie, și au pus-o frumușel la păstrare până în octombrie, anul ăsta, când am început să ființez în căminul D Grozăvești.

Credeam că e mană cerească mașina asta, că mă scutește de umblat cu rufele murdare pe la rude și prieteni, de dat banii pe curățătoria din Carrefour și pe serviciile prestate de colegi binevoitori de cămin, care spală cu 4 lei rufe albe, și cu 6 rufe colorate. Cu detergentul lor.

Băi, ce să zic, chiar a picat bine. E la îndemână și e bună, așa veche și ruginită cum e. Ce-i drept, cam fuge când intră pe program de uscare și nu pot s-o las nesupravegheată, mai ales la sfârșitul programului, iar capacul de la sertărașul pentru detergent și balsam e cam instabil și-i prins cu holșuruburi de atotpriceputul tata, dar e în regulă, că oricum folosesc pernuțe de detergent lichid și balsam pun când îmi amintesc. Și îmi place să mă cocoț pe ea când ajunge la programul de uscare, că mă zdruncină și pot să fac pe robotul.

Toate bune și frumoase, până  într-o duminică în care m-a trosnit hărnicia în moalele capului. Da’ mi-a dat biiine de tot. M-am trezit pornită să-mi spăl rufele și să fac curat în cameră. Am luat-o sistematic: m-am lăsat la chiloți și sutien, să fie treaba treabă, am strâns hainele împrăștiate prin cameră, le-am sortat frumușel, care-i curată, care e mai puțin murdară (nici nu trebuie să fie murdară-murdară, că doar am mașina de spălat la botul calului și apa n-o plătesc), albe, colorate, am luat brațul de haine, le-am pus pe pat, lângă mașină și m-am aplecat să pun detergentul în cuvă. Moment în care cerul s-a despicat și Zeus mi-a dat o palmă peste ceafă: din cuvă a curs un val de apă murdară și care puțea oarecum a apă de flori cu pește mort. Nu știu, mirosea atât de urât, că-i indescriptibil.  M-am blocat. Eram plină de apă împuțită și nu puteam să reacționez. Am închis nenorocita aia de ușă la loc și m-am pus metaforic în fund o fracțiune de secundă, să văd ce-i de făcut. Am decis că cel mai înțelept ar fi să încep să adun apa care s-a împrăștiat, ca să nu risc să intre sub frigider (da, avem și frigider, suntem boși), sub paturi, sub linoleum și pe unde mă-sa putea să mai intre. Am luat mopul și m-am apucat să strâng. Parcă nu mergea suficient de repede. Pentru că la începutul anului, eu și colega nu ne-am stabilit clar ce ia fiecare, ne-am trezit cu două mopuri, care nu făceau decât să zacă acolo și să ocupe inutil spațiu. Până în ziua fatidică de care povestesc, când mopul lățos nu a dat randament și am apelat la ăla de se stoarce cu manetă, care a făcut treaba să avanseze oarecum mai repede. Următorul pas era, evident, să spăl pe jos, ca să nu mai pută. Dar mi se făcea rău de la miros și era vital să deschid geamul. Eu eram lângă ușă, geamul – în capătul celălalt al camerei.  Între noi, sertarul patului meu, pe care-l deschisesem ca să pot șterge sub el. Am făcut un pas imens peste el, în ideea că n-o să fie nevoie să pun piciorul fleașcă de apă murdară printre rahaturile din sertar. Idee care s-a dovedit extrem de proastă, în momentul în care mie mi-a alunecat piciorul și m-am rostogolit ca vita în sertar.

Bun. Geamul era deschis, găleata mopului lățos era pe jumate plină cu apă cu detergent de podele, mopul lățos a trecut la acțiune și ne-am apucat să reparăm ce-am stricat. Greșeala cu numărul 2, pentru că am uitat că mașina de spălat nu se golise de tot de apă. Am curățat, am frecat, am uscat, camera era fresh. Și vine revelația că trebuie să golesc mașina, lucru pe care nu aveam cum să-l fac fără să dau iar apă pe jos, că incă mai conținea o cantitate substanțială de apă. Am înghițit în sec și, cu găleata golită și dornică de-a fi reumplută, m-am aruncat iar spre cuva care mi-a nenorocit zilele. N-are rost să zic ce a urmat, se repetă procesul murdărit – adunat – spălat – uscat, cu mica diferență că, după ultimul pas, când storceam mopul lățos, să îl pot pune la loc, dintr-un exces de zel, l-am apăsat cam tare și s-a răsturnat găleata cu apa cu care tocmai spălasem pe jos fix spre mijlocul camerei. Ăsta e momentul în care mi-a venit să cad dramatic în genunchi și să-mi smulg părul din (preferați „de pe”?) cap în smocuri, în timp ce strig „Nuuuuuuuuuuuuuuu” către dumnezeul crud care și-a bătut joc de duminica mea, la fel cum eu mi-am bătut joc de duminica lui, când am hotărât să încalc porunca aia care-mi ordonă să mă hodinesc  în a șaptea zi. Am înghițit IAR în sec, am strâns IAR de pe jos, de sub paturi, de sub alte sub-uri și de peste tot.

După o discuție semi-smiorcăită la telefon cu tata, am identificat și remediat problema – prea complicat s-o mai expun și pe-aia, dar important e că am rezolvat, am golit găleata, am curățat camera și mi-am spălat rufele. După ce am făcut duș, am curățat chiar și apa pe care am împins-o pe hol cu mopul, pentru că mă panicasem și nu știam cum s-o strâng mai repede, să nu se împrăștie.  Bine că nu m-a văzut nicio femeie de serviciu, că-mi ieșea scandal mai ceva decât unui bărbat care vine cu ruj pe guler acasă, la nevastă, și-și mai lasă și ciorapii aruncați pe jos.

Că veni vorba de femeile de serviciu, blestemele care au însoțit binecuvântarea de-a avea mașină de spălat la cămin nu se ȋncheie aici. Dar despre asta, data viitoare.

Advertisements
Aventuri în no man’s land

3 thoughts on “Aventuri în no man’s land

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s